Prezidențialele s-au încheiat 16 decembrie 2009
Alegerile electorale prezidențiale s-au încheiat.
Biroul Electoral Central a finalizat renumărarea celor 138.067 voturi nule, 2.247 de voturi fiind declarate valabile, dintre care 1.260 pentru Traian Băsescu, iar 987 pentru Mircea Geoană. Dintre voturile nule din diaspora, au fost validate 91 pentru Traian Băsescu și 19 pentru Mircea Geoană.
În Neamț au fost revalidate 81 din 4.038 voturi nule: 46 pentru Băsescu, 35 pentru Geoană.
Curtea Constituțională a respins cererea PSD de repetare a turului II. Adică frauda nu a fost suficient de mare încât să modifice ordinea celor doi candidați. Au fost doar niște simple potlogării. Celelalte, dacă or fi fost (lucru discutabil), nu s-au cercetat, deci nu s-au dovedit.
Procesul verbal privind validarea voturilor nule a fost înaintat Curții Constituționale pentru validarea rezultatelor finale ale alegerilor prezidențiale.
Premierul desemnat va susține miercuri dimineață o declarație de presă la ora 9,00. Cel mai probabil acesta va renunța la mandatul încredințat de Traian Băsescu.
Președintele Traian Băsescu va depune luni jurământul în fața Parlamentului.
Despre fraudarea alegerilor:
- Fraudarea alegerilor
- Fraudarea alegerilor (2)
|
 |
Ultimele actualizări
Site-urile candidatilor si filialelor din Neamt ale partidelor politice
Filiala PNL Neamt
PNL Neamt are site si pare OK (dar nu este). Cine va încerca sa se "implice" va constata ca nu poate. Si nici pe forum nu va sfatuim sa incercati, pentru ca lipseste cu desavarsire.
Website: http://www.pnlneamt.ro
Filiala PSD Neamt
După ce cu ceva timp în urmă organizația PSD Neamț era în faza de configurare a serverului, iată că avem parte de o surpriză: un nou site este online!
Website: http://www.psdneamt.ro
Filiala PD-L Neamt
JOOMLA! "Cogito ergo sum!"
Website: http://www.pdlneamt.ro
|